Alege un coach pentru o luna de zile

Este vorba de patru întâlniri de 60-90 de minute, în care, împreună cu un mentor, participanții programului îşi stabilesc obiective şi paşii pe care îi vor face pentru atingerea acestora. Acest program se adresează celor care vor să se dezvolte și care, la rândul lor, vor să transmită altora ceea ce au învățat.

În prima întâlnire  îşi vor „rafina” obiectivele profesionale şi vor începe să schiţeze paşii pe care îi vor face în acea direcţie, când anume îi vor face şi cine îi poate ajuta.

În a doua întâlnire îşi vor stabili obiective personale pornind de la o evaluare 360. Participantii vor primi cateva formulare de evaluare pe care le vor da prietenilor, familei. Apoi împreună cu mentorul vor stabili împreună care le sunt punctele forte şi punctele slabe, pe care dintre ele vor începe să le dezvolte şi care sunt pașii concreți pe care îi vor face.

În a treia întâlnire vor vorbi despre dimensiunea spirituală a vieții lor şi despre dezvoltarea caracterului. Caracterul unui om se sprijină pe valori şi convingeri de bază.

Valorile ne spun ce anume este important, iar convingerile de bază ne spun de ce sunt acele lucruri importante şi valoroase. De exemplu: nu discriminezi pe criterii rasiale deoarece una dintre valorile tale este respectul pentru om. Şi respecţi omul indiferent de rasă deoarece una dintre convingerile tale de bază este aceea că oamenii au valoare intrinsecă. Dacă ai vrea să aprofundezi chestiunea, te-ai putea întreba: ce mă face să cred că omul are valoare intrinsecă? Şi când îţi răspunzi la această întrebare, vei începe să explorezi răspunsurile la întrebări mai profunde: ce este omul, care este scopul vieţii, cine este Dumnezeu și ce vrea de la noi, de unde venim, unde ne ducem etc.

La sfârșitul acestei întâlniri, participanții vor avea stabilite o serie de obiective pe care vor să le atingă pe acest plan: ce vor să afle, ce vor să facă, ce vor să știe și când vor începe să lucreze la ele.

În a patra întâlnire vor învăţa cum să transmită mai departe ceea ce au învăţat şi cum pot investi în alţii, începând chiar cu prietenii şi cunoştinţele lor.

Se spune că în viaţă există două tragedii: una este să nu-ţi atingi obiectivele şi cealaltă este să ţi le atingi. Atunci când ai obţinut ce vrei, constaţi că lucrul pe care îl doreai nu îţi aduce împlinire.

Însă noi vrem să te ajutăm să-ţi atingi obiectivele şi să fii împlinit.

Înscrie-te în program.

Author: Liderii de Maine

Prenume Nume Email address:

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *