Putea Dumnezeu să creeze un univers în care să existe liberul arbitru, dar nu şi răul? A doua parte

În articolul anterior am arătat de ce era necesar ca omul să poată alege în mod real atât binele, cât şi răul, din moment ce Dumnezeu voia să creeze fiinţe înzestrate cu gândire şi voinţă. Omul a ales răul şi de atunci încolo ştim ce s-a întâmplat.

Întrebarea care se pune este: chiar vrem ca Dumnezeu să nu permită răul în lume?

Este o întrebare pertinentă, pentru că observăm că, deşi suntem indignaţi de prezenţa răului în lume, constatăm că noi înşine, atei şi credincioşi deopotrivă, contribuim substanţial la el. Mai observăm că, deşi am dori ca Dumnezeu să limiteze răul din lume sau să-l facă să dispară, nu am vrea cu niciun chip să ne împiedice să-l facem noi înşine.

Ne găsim scuze pentru majoritatea acţiunilor noastre, dar avem toleranţă zero pentru ale altora.  Hoţul care ne fură portofelul în autobuz sau politicianul corupt n-au nicio scuză. Ne dorim să plătească pentru răul sau nedreptatea făcută şi încă să plătească cât mai repede.

Aceasta este vestea proastă pe care ne-o dăm nouă înşine. Există o lege morală pe care o aplicăm intransigent altora, dar pe care o încălcăm noi înşine. Dacă Cel care a dat această lege este cel puţin la fel de intransigent ca noi atunci când îi judecăm pe alţii, atunci ceva ne spune că ar trebui să fie la fel de intransigent şi în privinţa noastră.

„Cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura.”

O analogie

Să presupunem că eşti cu maşina pe şosea. Observi limita de viteză, indicatoarele cu Depăşirea interzisă, Cedează trecerea etc. Observi şi că unii nu ţin cont de ele şi conduc periculos. Pe unii chiar îi admonestezi în gând, pe alţii îi claxonezi. Apoi constaţi că tu însuţi încalci aceste reguli intenţionat.

Două evenimente semnificative urmează să se întâmple.

Primul eveniment

Eşti oprit de cineva care te anunţă că ai încălcat regulile de circulaţie şi că vei primi o amendă uriaşă la sfârşitul drumului. Apoi îţi oferă un card de credit pe numele lui, cu care poţi plăti amenda pentru orice încălcare a regulilor de circulaţie până la sfârşitul autostrăzii. Cardul nu te costă nimic, trebuie doar să îl accepţi şi să zici „mulţumesc”. Odată cu cardul, persoana respectivă se oferă să meargă cu tine până la capătul drumului şi să te ajute să conduci maşina aşa cum „ar trebui”. De asemenea, să te ajute să devii un şofer bun, care, nu numai că respectă regulile, ci se mai şi bucură de călătorie. Poţi să accepţi sau să respingi această ofertă.

Al doilea eveniment

La capătul autostrăzii eşti oprit de poliţie, care te anunţă că ai încălcat regulile şi că urmează să fii amendat. Ţi se prezintă dovezile şi chiar înregistrări cu tine reproşându-le altor şoferi proasta conduită la volan. Ar fi inutil să spui că n-ai crezut niciodată în existenţa poliţiei rutiere, deoarece nu pentru asta ai fost oprit.

Ai putea spune că există şoferi mult mai răi decât tine sau că nu ai încălcat chiar toate regulile de circulaţie, ci numai pe cele pe care, în general, le încalcă toată lumea. Ar fi însă lipsit de sens. Fiecare şofer e amendat pentru propriile încălcări ale legii.

E inutil să spui că n-ai ştiut despre existenţa regulilor de circulaţie din moment ce ai acuzat alţi șoferi că le-au încălcat. Atunci ai fost de acord că regulile sunt bune, iar şoferii care le încalcă sunt răi. Acum dovezile arată că tu eşti unul dintre acei şoferi. E inutil aşadar să spui că Legea este rea şi nedreaptă. Întrebarea care ți se pune nu este: „De ce ai încălcat regula?ˮ Acum că vinovăţia este stabilită, întrebarea e: „Cum plăteşti amenda? Plăteşti cash sau foloseşti cardul de credit?ˮ

Indiferent care sunt convingerile tale în acest moment, un lucru ştii sigur că ţi se va întâmpla mai devreme sau mai târziu: vei ajunge la capătul autostrăzii. Din nefericire, cu o probabilitate de 100%, toţi oamenii mor.

Cu aceeaşi probabilitate toţi oamenii încalcă „regulile de circulaţieˮ şi ştiu că o fac.

Faptul că Biblia vorbeşte despre asta nu ar trebui să ne surprindă. În scrisoarea adresată creştinilor din Roma primului secol, Sfântul Apostol Pavel spune: „Toţi au păcătuitˮ şi „Nu este drept nici unulˮ.  Mare noutate nu ne-ar fi spus dacă n-ar fi adaugat şi că „plata păcatului este moartea”, înţelegând prin asta nu moartea fizică, ci despărţirea veşnică de Dumnezeu.

Întrucât ziua „amenziiˮ este iminentă pentru fiecare om, faptul că toţi sunt în aceeaşi situaţie nu ne încălzeşte cu nimic, iar dacă lucrurile s-ar opri aici, ar trebui să fim disperaţi. Dar nu se opresc aici. În aceeaşi scrisoare, câteva paragrafe mai jos, acelaşi Apostol consemnează vestea bună – există un card de credit: Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi.

Dacă plata păcatului este moartea, atunci Hristos a plătit pentru noi. Asta înseamnă că am scăpat de amendă cu toţii? Dacă am trage această concluzie am fi pe aproape, dar nu chiar atât de aproape. Sfântul Apostol Ioan ne spune: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Dacă ne-am întoarce înapoi la analogia cu şoseaua, atunci ar fi ca şi cum am spune că Dumnezeu a oferit un card de credit pe numele Lui, ca oricine crede, să fie absolvit de plata amenzii. Mai rămâne ceva de făcut însă. Cardul nu este valabil până nu îl primeşti. Este interesant că Biblia vorbeşte tot în acești termeni: Iată, Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el. Dacă ai deschide, ai primi nu numai „cardul”, ci şi pe Cel ce ţi-l oferă.

Apostolul Ioan ne mai spune: Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Relaţia ar fi mai mult decât una de prietenie.

Poate ai deschis multe portiere în viaţa ta, dar niciodată nu te-ai gândit la Dumnezeu în acești termeni. Și chiar dacă te-ai fi gândit, ce înseamnă „să deschizi uşaˮ? Ca orice relaţie, şi cea cu Dumnezeu implică două persoane, deci şi două voinţe. Oferindu-ţi „cardul”, Dumnezeu Și-a manifestat voinţa de a intra în relaţie cu tine. Mai rămâne să ţi-o manifeşti şi tu.

Dacă doreşti să o primeşti, trebuie să spui Da, ca în orice relaţie. Cuvântul „rugăciune” are multe sensuri, dar unul dintre sensurile de bază este cel de discuţie cu Dumnezeu. Aşadar ai putea pur şi simplu să Îi comunici lui Dumnezeu dorinţa ta. Ai putea spune ceva în genul acesta:

Doamne Iisuse Hristoase, vreau să Te cunosc; îmi doresc să vii în viaţa mea. Îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele, ca să mă poţi accepta pe deplin. Numai Tu îmi poţi da puterea de a mă schimba şi de a deveni aşa cum doreşti Tu. Îţi mulţumesc că m-ai iertat şi că îmi dăruieşti viaţa veşnică alături de Dumnezeu. Acum îmi predau viaţa Ție și Te rog să faci ce doreşti cu ea.”

Dacă Dumnezeu e aşa cum Îl descrie Biblia, atunci El ştie deja ce e în inima ta şi nu e preocupat de cuvintele pe care le foloseşti, ci de atitudinea ta. Nimic nu te poate opri să te rogi chiar acum, să îţi pui încrederea în Hristos și să primești astfel nu numai iertarea lui, ci şi persoana care îţi oferă această iertare.

Ce te opreşte să faci asta chiar acum?

Author: Liderii de Maine

Prenume Nume Email address:

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *